În ultimii ani au fost mediatizate
diverse cazuri cu sfarşit tragic ale copiilor aflaţi în centrele de plasament
de stat însa nu a fost luata nici o măsură, sistemul este acelaşi. Aceeaşi
bataie de joc la adresa copiilor fără sprijin, fără familie, fără o umbră de
bucurie pe lumea asta.
Realitatea dureroasă pentru aceşti
copii este că nimeni nu face nimic.
În
urmă cu ceva timp, soarta m-a adus în preajma acestor copii și am văzut în
ochii lor toată durerea copilului părasit de cei care i-au dat viața.
Am plâns pentru fiecare copil, mi s-a
frânt inima ştiind ca poveştile lor de viaţa sunt adevarate tragedii ce lasă in
sufletul şi în viaţa lor traume ireparabile.
Orfelinatul de la Plopeni trebuia să
le ţina loc de cămin copiilor celor trimişi acolo însă pentru cei mai mulți dintre ei
este un iad si arata la propriu ca o puşcarie.
Animalele abuzate au mult mai des norocul de a fi salvati de cineva însa nu acelasi lucru se intampla cu copiii abuzaţi si abandonaţi. Ei sunt trimişi din iad în iad până când, sătui să lupte se lasă în voia sorţii. Foarte puţini scapa cu minţile intregi. Mai mult decât atât, dacă vrei să-i salvezi foarte puţini sunt adoptabili si foarte greu îi poţi adopta dacă totusi sunt.
O poveste similară cu a unui animal
abuzat este și a unui copil din centru Plopeni - extras din raportul efectuat
in 2015 de către Direcţia Generala de Protecţie a Copilului: "Unul
dintre ei fiind încurajat de colegi să povestească cum aceasta (pedagogul) l-a
legat cu mâinile la spate și l-a bătut până nu a mai putut cu un baston de
cauciuc, a menționat că „m-a legat cu mâinile la spate și m-a bătut cu bastonul
acela negru.”
De unde
atâta ură împotriva unor copii???
De-a lungul timpului atât poliția cât
și protecţia copilului Prahova au realizat diverse controale sau cercetari la
Centrul Plopeni însă fără un rezultat concretizat în fapte, doar recomandari.
Personalul este tot acolo și nimic schimbat, procedeaza la fel cu copiii:
agresivi verbal sau prin aplicare de pedepse cu pumnul, sustrag
alimente ce ar trebui sa fie hrana pentru aceştia, sustrag produse de igiena,
medicamente, etc.
Cum să poţi deveni un om integrat în
societate, dacă zi de zi, supus chinului de a trăi într-o lume indiferentă,
nu-ţi doreşti decât să mori?! Personal nu cred că mi-aş dori altceva decât să mă
răzbun pe acestă societate defectă.
Ca să fie şi mai clar redau câteva
mesaje primite de la un copil din centru, exact aşa cum mi le-a trimis:
Eu: Ce s-a întamplat?
C: Mi sa furat gelul de duş şi
şamponul de la tine cadou
Eu: Of, îmi pare rau 😡
C: Da şi mie ştii ca ma oftic ca mi se
fura mereu şi iau mereu bătaie
Eu: Da ştiu si imi pare fff
rău...of
C: Da asta e o sa mor o dată o sa vezi
Eu: Nu nu Doamne fereşte...fi
puternic...trebuie. Te rog
C: Dc că nu mai are rost sa trăiesc
Cum ar trebui să mă simt după o astfel
de discuţie cu copii disperaţi de modul în care sunt trataţi şi de faptul că
acolo viaţa lor nu înseamnă de fapt nimic, conştienţi că nu vor avea nimic, că
nu vor realiza nimic? Îmi vine sa-mi urlu pentru că nu pot
să fac ce trebuie pentru ei şi pentru că nu reusesc sa-i ajut cu
adevărat.
"Ce o sa fac după ce o să mă dea
afară din centru?" - altă intrebare la care n-am putut să răspund.
Personalul "responsabil" nu
le ofera nici un fel de ajutor indiferent că le e foame, că sunt bolnavi sau că
au alte nevoi. Dacă au o rana li se aruncă un pumn de făina desupra, dacă ii
doare o masea nimeni nu poate merge cu ei la un stomatolog. Orice dureri au, de
suflet sau de sanatate acolo nu înseamna nimic.
În acest lagăr, cu puţin timp în urma, unul
din copii a murit sufocat cu o bucată de carne si nu a fost nimeni in jur care
să-l ajute. Bineînțeles ca nici pentru asta nu a fost nimeni tras la
răspundere.
Copii se plâng că nu mănâncă cu zilele
pentru că mâncarea este îngrozitoare. Din alocaţia primită, reuşesc să-și cumpere câte un
pachet de biscuiţi, o ciocolată, pe care de multe ori nu mai ajung să le
mănânce pentru că le sunt furate sau luate cu forţa de veteranii orfelinatului
(dacă ai biscuiţi să le dai celor care te bat îți e puţin mai bine).
În interior s-au format găşti care îi
bat pe cei noi veniţi şi îi pun sa fure. Cei slabi sunt bătuţi şi furaţi, rămân
la propriu doar cu chiloţii de pe ei.
Din
nefericire, nu există activităţi educative sau recreative, nu exista nimic,
doar o jungla unde totul este pe viată şi pe moarte.
Pe lângă lipsa de orice din interiorul
centrului, copiilor nu li se permite ieşirea afară decât foarte rar şi sunt in
permanenţa ameninţaţi de personalul îngrijitor că vor fi trimişi la Centrul de
Psihiatrie Voila, ceea ce se şi întâmplă pentru unii dintre ei, acolo fiind şi
mai persecutaţi. Celor mai mulţi li se administreaza medicamentaţie zilnică
pentru aşa zise probleme psihice, medicamente foarte puternice ce nu sunt
permise copiilor sub 18 ani, doar pentru a-i ține sub control.
Vor ieşi de acolo cu traume foarte
mari, fără nimic...în viaţa lor de nimic. Cine le poate da o şansă?
Sistemul îi învață să fie nemiloși si
fără scrupule. Ei sunt cei care ne vor tâlhări mai tarziu și vor umple
pușcăriile pentru că oricum sunt obişnuiți şi altundeva sau altceva mai bine
pentru ei nu există. Nu va fi vina lor ci a noastră pentru că n-am facut nimic
ca lor sa le fie puţin mai bine acum.
Dacă actuala putere vrea să evite
aglomerarea închisorilor ar putea începe de aici. Nu ar fi mai bine să
previi şi să ai grija ca aceşti copii, ce vor ramane efectiv pe drumuri după 18
ani, să nu devină, forţaţi de soartă, nişte infractori periculoşi?
Când vom ieşi în strada si pentru ei, pentru legi adevărate împotriva abuzurilor la care sunt supuşi zilnic?
