Dupa atatia ani in care am trait multe bucurii insa in care am trecut poate tot peste atatea probleme si necazuri, cred ca sufletul e ca un puzzle.
Fiecare problema, mai mica sau mai mare,
imprastie bucati din el sau il imprastie pe tot. O perioada apoi iti strigi
disperarea, durerea si neputinta de muritor, apoi, sarguincios, le aduni pe toate si le
pui la loc, piesa cu piesa.
Poti sa ai norocul sa le gasesti pe toate si sa
te reintregesti ca om insa poti sa ai ghinionul sa nu le mai gasesti pe toate
si atunci ceva iti va lipsi toata viata. Din cand in cand, iti va mai picura o
lacrima in amintirea pieselor pierdute.
Si totusi, mai multe sau mai putine, cu timpul,
refacand puzzle-ul piesele se mai strica, se rod pe margini si nu se mai imbina perfect ca
atunci, dupa primul necaz sau problema intalnita.
O sa ai impresia ca ceva nu faci bine, ca daca
schimbai acel ceva in mentalitate sau comportament lucrurile stateau altfel,
insa nu, toate sunt asa cum trebuie sa fie pe lumea asta pentru fiecare din noi.
Niciodata nu trebuie sa renunti la sansa de a
te implini si la visul tau. Trebuie sa-l tii strans in mainile tale chiar daca
uneori ai impresia ca e doar o himera si incerci in zadar sa devina realitate.
Daca in cele din urma viata nu-ti va da sansa sa reusesti, pastreaza-ti
sufletul cat mai intreg pentru ca inseamna ca tu ai facut totul.
Cauti alternative, iti accepti esecul si treci
peste el iar pentru asta vei fi intotdeauna un invingator cu suflet frumos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu